Parteneriat cu Fundația Regală a României

Asociația Colecționar de Fapte Bune se bucură să anunțe că a devenit partener al Fundației Regale Margareta a României, consolidându-și astfel angajamentul de a aduce ajutor și bucurie în comunitate. Împreună cu o echipă de voluntari tineri și inimoși de la Fundația Regală Margareta a României, avem privilegiul de a vizita, lună de lună, mai mulți bătrâni singuri, oferindu-le o mică rază de lumină în viețile lor.

Această experiență este una emoționantă și plină de recunoștință, iar impactul pe care îl putem observa în ochii acestor oameni ne motivează să continuăm eforturile noastre în sprijinirea celor aflați în nevoie.

Suntem mândri să anunțăm semnarea unui contract de colaborare cu Fundația Regală Margareta a României, prin care, lunar, pachetele cu alimente oferite bătrânilor vor include ouă proaspete, generos oferite de Familia Toneli.

Ne propunem să ajutăm oamenii nevoiași, oferindu-le hrană și sprijin atunci când este cel mai necesar. Suntem recunoscători pentru sprijinul constant primit din partea Familiei Toneli, principalul furnizor de ouă din România, unde angajații sunt și voluntari activi în cadrul asociației noastre.

Pe lângă parteneriatul cu Fundația Regală Margareta a României, am încheiat colaborări importante cu alte organizații de caritate precum Asociația Diaconia, membră a Patriarhiei Bucureștilor, FCSB, DGASPC Sector 4, Dâmbovița și Teleorman, sporind astfel impactul și ajutorul pe care îl putem oferi comunității.

Suntem recunoscători pentru sprijinul necondiționat al partenerilor noștri și pentru implicarea voluntarilor care fac posibile toate aceste acțiuni menite să aducă o rază de speranță și să ofere un suport real celor aflați în dificultate.

Împreună, suntem o forță pozitivă ce poate schimba vieți și să aducă zâmbete acolo unde este mai mare nevoie.

are you under 18?

The content behind this door is restricted, make sure you are 18 or above!